Descriere
Set de 4 calendare personalizate anuale
Un cadou personalizat perfect, unic și ușor de realizat
Ştim cât e de greu uneori să găseşti cadoul perfect.
Câteva calendare personalizate unice vor aminti tot anul de clipele minunate petrecute împreună.
Dar în acelaşi timp îţi doreşti să îi oferi un cadou ce poate fi folosit zi de zi. Te-ai gândit la un calendar foto personalizat?
Trăim într-o eră în care toată informaţia este stocată în format digital iată de ce ştim să apreciem cu adevărat valoarea unei fotografii printate.
Un calendar de perete personalizat cu fotografiile proprii aduce şi un element practic faţă de tradiţionalul album foto.
Cei care vor primi în dar aceste calendare personalizate online cu siguranţă se vor folosi de ele atât la serviciu cât şi acasă.
Pentru a fi la curent cu noile modele si cu promoțiile noastre, te invităm să dai like paginii noastre de FB.
Cu aceleași fotografii poți personaliza și un calendar de birou.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.